Valea Rugului…

XXXX

La 10 septembrie s-au împlinit 92 de ani de la înfiinţarea primului club sportiv muncitoresc din FERDINAND (OŢELU ROŞU). O dată, cred eu, însemnată în istoria oraşului, motiv de mândrie pentru cei care iubesc jocul cu mingea şi îi împărtăşesc bucuriile dar şi necazurile cu patimă nepieritoare.

În ultimii ani (mai mult sau mai puţin înţeles) am încercat să scriu despre fotbalul din oraşul nostru cu gândul şi dorinţa de a reda o istorie care odată cu trecerea timpului ar fi fost sortită uitării. În mare parte am reuşit deşi nu e mai puţin adevărat că au mai rămas semne de întrebare a căror răspuns, din păcate, se lasă aşteptat.

De curând am primit prin bunăvoinţa domnului Caciuc un text scris de domnia sa cu mulţi ani în urmă relevant pentru istoria de început a fotbalului metalurgist. O surpriză plăcută care sper să înnobileze sufletul cititorului interesat.

 

Valea Rugului
(fragment)
de Teodor Caciuc

Îmi plăcea să joc fotbal în timp ce ei pescuiau. Băteam mingea la capătul podului, în Poiana Rugului. După masă, când ei se săturau de pescuit, veneau şi ei să bată mingea şi aşa jucam fotbal în toată regula.

La început alegeam echipele, „velmuitul”, cum îi spuneam noi, pe care întodeauna îl făceam eu cu Linţu Ilie, fiind cei mai solizi şi cei mai înalţi. Luam o pietricică, o ascundeam la spate, o plimbam dintr-o mână în alta şi apoi îi întindeam amândouă mâinile lui Ilie care trebuia să aleagă una dintre ele. Dacă nimerea mâna cu piatra îşi alegea din copii pe cel mai bun, iar dacă nu nimerea alegeam eu primul. Aveam de unde să alegem, căci întodeauna se găseau câte 30 de copii, mari fotbalişti. Unii jucau chiar foate bine, iar alţii erau specialişti în dribling. Din această „pepinieră” se selecţionau fotbalişti pentru echipele Metalosport şi Bistra, echipe despre care o să vă vorbesc mai târziu. Acum să ne continuăm velmuitul: cel ales de noi trebuia să treacă în spatele nostru până ce făceam de ambele părţi 11 jucători care aşteptau cu nerăbdare să înceapă meciul. Printre vedetele de fotbal mi-i amintesc pe: Bianchi, Malackec J, Munteanu I zis Dandic, Petran Victor zis Moşu, Gairing I, Stailehner B, Lucaci E, Mihăiescu I, Novac F zis Gruia lui Novac, Jura Ghe. zis Pongo, Pârpici Micloş, Schneider A, Focht Edi zis Iedu, Răducan Ion, Miclea Iulius, Weber F, Jura Dolfi care era un foarte bun portar, Wozari Ştefan zis Joc, Ciolco Ion zis Tachi, Dorca Victor, Borugă Mihai, Rozoti Mihai zis Rusu, Homota P zis Făt-Frumos, Culda Matei, Jura Ion, Munteanu L, Linţu Ilie, Focht A şi foarte mulţi alţii.
………………………………………………………………………………………………………………………….  Înainte de a începe jocul erau făcute două porţi folosindu-se ca bare două pietre mari, spre marea bucurie a portarilor care nu o dată s-a întâmplat să se aleagă cu cucuie. Dar asta n-ar fi fost nimic, incovenientul era altul. Dacă în timpul jocului totul mergea bine de îndată ce se marca un gol se iscau discuţii aprinse duse până la ceartă şi totul numai din cauza acestor bare, mai bine zis pietre. Echipa care primea gol susţinea sus şi tare că mingea a trecut peste piatră şi deci ar fi lovit bara nefiind gol. Dar de multe ori se exagera căci deşi mingea trecea pe lângă piatră în poartă şi toţi o vedeam, anularea unui gol era un lucru mare pentru echipa care-l primise. Atunci câştigau cei care erau cei mai răi de gură, iar de cele mai multe ori cuvântul hotărâtor îl avea propietarul mingii. Acesta lua mingea sub braţ şi spunea că nu mai dă mingea dacă nu se acordă gol. Atunci se afirma sau se infirma golul, după care puteam să continuăm jocul.

În jocul nostru nu exista nici pauză şi nici jocul nu ţinea numai 90 de minute. Da de unde! Jucam până nu mai vedeam mingea din cauza întunericului şi în loc de minge ne loveam peste picioare. Norocul nostru că eram desculţi, nu ne loveam prea tare. Totuşi degetele mari de la picioare erau toate sparte şi de multe ori sângerau dar nu simţeam durerea până seara când mama îmi punea apă într-o troacă ca să mă spăl pe picioare să nu mă culc cu ele murdare. Atunci mă dureau foarte tare degetele sparte încât frecam uşor cu săpunul pe lângă rană.

În timp ce jucam fotbal în Poiana Rugului şi se însera, mamele veneau pe pod şi ne chemau acasă. Prima apărea mama Feli şi striga foarte tare: „Nicule!!!”… Avea o voce foarte bună şi era mare coristă în corul bisericesc. Rând pe rând, părăseam poiana şi ne retrăgeam fiecare pe la casa lui.
………………………………………………………………………………………………………………………….

METALOSPORT pe podul de lemn

METALOSPORT pe podul de lemn

+ + + +

Aşa după cum spune dl Caciuc dintre copii care jucau fotbal la Poiana Rugului se selecţionau fotbalişti pentru echipele Bistra şi Metalosport confirmându-se în acest fel existenţa la Ferdinand a două echipe aparent rivale. În cele din urmă, odată cu implicarea patronatului Uzinei de Fier, echipa fanion a comunei rămâne Metalosport, Bistra (care pare-se nu a avut niciodată un statut legal) dispărând. Ar mai fi de spus, după cum se precizează în statistica vremii, că la Ferdinand convieţuiau într-o armonie perfectă locuitori de naţionalitate română, germană, maghiară, italiană şi slovacă.               

„Colonia Veche” este un punct de reper în această statornicie, casele clădite în apropierea uzinei, peste canalul de alimentare a turbinelor cu apă – teichul – rămase şi acum în picioare în ciuda  trecerii timpului rămânănd o dovadă a continuităţii pe aceste meleaguri.

Povestea fotbalului la Ferdinand (Oţelu Roşu) este mult mai complexă. Şi cum nici o echipă nu se naşte peste noapte, de la legendă la adevăr, ne lăsăm călăuziţi de sentimente pro şi contra, conturate prin amintirile care au rămas.

Jucătorii erau foarte puternici şi în ciuda constituţiei foarte agili în conducerea balonului. Fiecare partidă se desfăşura după un ritual împământenit, publicul spectator adunându-se la terenul de fotbal cu trei, patru ore înainte de primul fluier al arbitrului. Murmurul tribunelor şi uralele se auzeau în toată comuna iar jucătorii, după fiecare victorie, purtaţi pe braţe. Dar iată că odată ce s-a sfârşit cel de al doilea război mondial, aflăm de un concetăţean care adună toate cupele, fanioanele şi fotografiile păstrate până atunci cu sfinţenie la Casa de Sport şi după ce le înghesuie pe mânecile hainei şi în pantaloni se duce la Oţelărie şi le aruncă în cuptorul Siemens- Martin argumentându-şi fapta că sunt însemne ale „vechii şi asupritoarei orânduiri burghezo-moşiereşti”.

Trecând peste acest episod care nu face cinste persoanei în cauză să dăm cezarului ce este a cezarului şi să recunoaştem că cea mai bună perioadă a fotbalului la Oţelu Roşu a fost între anii 1946 şi 1960. Iată cum, de pe terenul improvizat de la Poiana Rugului până pe marile stadioane ale ţării a fost „un pas” care însuma la vremea aceea aproape trei decenii de fotbal.

Deloc întâmplător în 1947-48 Metalosport evoluează în eşalonul doi al fotbalului românesc – Divizia B – fiind prima echipă dintr-o comună muncitorească din România care joacă la acest nivel. Printre adversarele de atunci amintesc Ştiinţa Timişoara, AMEFA Arad, Ripensia Timişoara, CFR Tr. Severin…

Marele secret, dacă se poate spune că avem de-a face cu un secret, a fost dorinţa tinerilor de a face sport la un nivel cât mai înalt. Existau idolii locali, adevărate „vedete” care deşi munceau greu, fie la oţelărie, fie în laminorul de tablă sau de platină reuşeau să îmbine miraculos orele de muncă necesare traiului de zi cu zi cu orele de antrenament.

În amintirile sale Titel Anton se lăsa pradă emoţiei când povestea cum juca fotbal cu  „cei mari” dar şi de cucuiele de pe frunte lăsate de mingea cu şiret, minge cusută de nenumărate ori de „şuştărul” – pantofarul – echipei…

Dar mai interesează pe cineva trecutul ?
Dacă da vă aştept comentariile…

Anunțuri

Despre Adrian Gerhard

Autorul cartii: "Fotbalul la Otelu Rosu - File de istorie", carte despre istoria clubului de fotbal Metalul Otelu Rosu.
Acest articol a fost publicat în BLOG Metalul Otelu Rosu și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s